Ca în fiecare an, Lumina Instituții de Învățământ a organizat în seara zilei de 3 Aprilie 2015 Gala Culturală Româno-Turcă. Cel mai așteptat și îndrăgit eveniment al anului a vizat atât consolidarea prieteniei și fraternității între civilizațiile române și turce, cât și apropierea inter-culturală dintre cele două popoare, iar extraordinarele performanțe artistice ale elevilor, cu nimic mai prejos decât cele profesioniste, au fost urmărite cu un mare interes de către public. Așa cum ne-am obișnuit, și de aceasta dată, spectacolul a fost prezentat de către doamna Andreea Marin. Programul a început de la ora 18.00 cu un târg culinar, unde am putut savura mâncăruri tradiționale și admira obiecte realizate manual, iar muzica specifică Anatoliei ne-a încântat pe tot parcursul târgului.

Spectacolul a cuprins cântece populare românești și turcești, momente poetice și cunoscutele dansuri populare, sincronizate armonios cu impresionantele efecte tridimensionale amenajate în Sala Palatului. Seara s-a incheiat cu deja celebra melodie “O lume nouă”, imnul acestei gale.
Mulțumim în primul rând copiilor pentru dăruirea cu care au pregătit această seară, părinților pentru suportul continuu, sponsorilor și tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a acestui eveniment.

  

  

  

 

 

ichb