Acordăm atenția cuvenită interesului elevilor pentru materiile favorite. Astfel, an de an, elevii noștri, pregătiți de profesori dedicați, s-au remarcat prin participarea la concursuri și olimpiade, au acumulat experiență și au obținut locuri de top. Suntem alături de elevii noștri, îi ajutăm să își descopere înclinațiile și să își dezvolte aptitudinile, iar în sprijinul acestor afirmații vin numeroasele expuneri ale copiilor la diferite concursuri de desen, reprezentațiile artistice susținute cu ocazia concursurilor de interpretare muzicală, piesele de teatru interpretate cu dăruire sau participările la întrecerile sportive, unde au obținut rezultate remarcabile.
Traduse în medalii, rezultatele însumează peste 600 medalii naționale și peste 300 medalii internaționale.

Liceul Teoretic Internațional de Informatică București pregăteste elevii pentru toate domeniile vieții.

image

Liceul Internațional de Informatică București – locul unde se formează olimpicii României

·De ce sunt importante Olimpiadele?
În România există mulți copii supradotați, iar valorificarea lor reprezintă șansa României spre mai bine.

Drept dovadă, în fiecare an elevii români se clasează pe locuri importante la Olimpiadele Internaționale.

Misiunea Liceului Internațional de Informatică este de a descoperi aceste talente și de a îi ajuta pe copii să își atingă potențialul maxim de dezvoltare.

Liceul Internațional de Informatică și-a început tradiția participării la Olimpiade înca din anul 1994, iar în anul 1995 primul elev al liceului s-a calificat la Olimpiada Națională de Fizică, ceea ce a reprezentat o mare bucurie și mândrie pentru cadrele didactice și pentru părinți.

ICHB s-a ocupat de a atunci în mod profesionist de pregătirea și stimularea elevilor olimpici și și-a format o echipă specializată de profesori în acest scop.

Liceul nostru are acum peste 500 de medalii naționale și peste 300 de medalii internaționale, obținute în doar 20 de ani de participare la Olimpiade.

Profesorii noștri sunt dedicați și devotați meseriei de dascăl deoarece sunt conștienți de rolul pe care îl au în construcția viitorului României. Astfel, ei lucrează în mod constant, de dimineața până seara, sacrificandu-și timpul liber sau weekend-urile, pentru a depăși standardele cu care și-au obișnuit elevii.

La ICHB elevii olimpici au minim 10 ore de pregătire pe săptămână și participă la multe alte concursuri pe plan național, fiind îndrumați în toate aceste demersuri de profesori care le sunt mereu alături pentru a le răspunde la întrebări.

Având în vedere numărul mare de elevi olimpici din liceul nostru, atmosfera în școală este una motivantă, iar elevilor le sunt insuflate devreme în viață valorile unei competiții loiale.

Astfel, adesea ei sunt prezenți și în Student Council, unde au ocazia să se implice în proiecte menite să le pună în valoare o gamă largă de abilități.

Cultura generală este considerată și ea o valoare importantă deoarece nu sunt neglijate nici materiile la care nu participă la Olimpiadă.

·Unde ajung elevii olimpici?

Elevii olimpici au în permanență la dispoziție un psiholog al școlii care le poate oferi îndrumare ori de câte ori au nevoie și un Career Counselor care le oferă suportul necesar pentru a aplica la cele mai bune universități din România și din lume.

În fiecare an, elevii noștri au fost acceptați la universități de prestigiu precum: Harvard, MIT, Oxford, Cambridge, Pittsburg, etc.

ICHB are deja un renume important în rândul acestor universități deoarece peste 20 de elevi sunt admiși anual la cursurile acestora, iar acest lucru se datorează și rezultatelor deosebite pe care liceul le înregistrează anual la Olimpiadele Naționale și Internaționale.

An de an, elevii ICHB au fost premiați la Gala Olimpicilor de către Guvernul României deoarece elevii liceului nostru obțin peste 40 de medalii internaționale anual. Urmatorul liceu clasat obține doar 15 astfel de medalii anual.

De asemenea, Liceul Internațional de Informatică a primit anual o diplomă de excelență acordată de Ministerul Educației Naționale pentru eforturile depuse în pregatirea elevilor olimpici.